Iarta-ma.

   Si ne certam si urlam si strigam si ne izolam sufletele in colturi opuse ale incaperii si le mai si blocam acolo. Nu le lasam sa se apropie, sa se ierte, sa isi mangaie reciproc ranile ce le-a provocat orgoliul nostru jalnic care nu mai tine cont de nimic. Si tot atunci ne invaluim intr-o ceata deasa ce ne face sa spunem multe, prea multe, sa nu mai dam doi bani pe ce simte celalalt sau cat de tare il ranesc cuvintele noastre. Si mai rau e ca, toata ura asta care ne inghite treptat ne face sa uitam ca tot ce spunem doare, zgarie si mai rau decat atat, ne chiar place, le spunem in asa fel incat sa doara, urlam tot ce gandim.
    Ne hranim cu ura, cu singuratate, cu amaraciune si de ce?
    Imagineaza-ti un scenariu in care doi prieteni, doi iubiti, membrii ai familie, orice... se cearta. Si isi arunca vorbe care pana la urma nu au nici un sens. Dar un moment dat unul dintre ei se opreste si se gandeste "Ce naiba fac aici? Pe omul asta il iubesc, de ce il ranesc? De ce il fac sa planga?". Si apoi celalalt ramane crispat si priveste, oprindu-se din urlat, cum omul care acum cateva secunde urla, il ia in brate si ii sopteste: "Iarta-ma. Suntem niste prosti". Lasa in urma toate lucrurile ce le-a auzit sau pe care le-a spus si imbratiseaza la randul lui. Zambeste la randul lui. Apoi sufletele lor se apropie dinnou, se leaga din nou si ura dispare, n-a invins de data asta.
    De ar fi asa usor pentru fiecare dintre noi sa ne zdrobim orgoliul de pamant si sa situam iubirea cu o treapta mai sus decat il situam pe el, lumea asta, viata noastra intr-un cuvant, ar fi de 1000 de ori mai buna. Am fi mai fericiti, mai veseli, am realiza ca ce ne doare pe noi ii doare si pe altii. Ca nu te face pe tine mai bun faptul ca altul se simte mai rau. Ca nu te urca pe tine mai sus faptul ca altul se simte mai jos. De-am invata si poate "invata" nu e un cuvant potrivit. De am AVEA CURAJUL sa spunem "Iarta-ma", am face din jungla asta un loc mai bun de trait. Te-ai fi gandit ca ceva asa simplu poate sa refaca o zi distrusa? Ca un copil isi imbratiseaza mama dupa ce a spart o vaza scumpa cu o insemnatate morala pentru ea. Si nu ii pasa atat de mult de vaza aia cat ii pasa sa vada ca copilul ei tine la sentimentele sale, ca nu vrea sa o vada suferind. Sau ca un iubit sa isi sarute iubita dupa ce i-a zis ca nu-i convine sa umble cu prietenii ei. Si nu atat cuvantul in sine o face fericita ci faptul ca prin "Iarta-ma" isi cere defapt scuze pentru faptul ca e gelos, ca ii e frica sa nu o piarda, ca tine la ea si vrea sa o protejeze.
    Dar acum sa revenim la tine. Tie iti e greu? Iti e greu sa o zici din cand in cand? Stai o zi certata sau spui niste cuvinte din inima?
    Nu vreau sa fiu ipocrita, eu nu spun "Iarta-ma" prea des si fac o mare greseala. Tot ce am descris aici e ca sa ma conving si pe mine insami ca iubirea e mai importanta decat orgoliul. Ca sunt fericita daca cei din jurul meu sunt fericiti, ca imi doresc ca cei din jurul meu sa fie fericiti. Fa asta o singura data. Data viitoare. Data viitoare cand te certi cu cineva spune-i "Gata. Iarta'ma". Ia-l prin surprindere. O sa fie ceva unic.
    Iti promit.

Greseli

- Haide intra repede!
Ea se aseaza pe scaun si se apleaca la el.
- Nu, nu ma saruta, poate se uita cineva! Lasa scaunul pe spate.
Priveste in jos, dupa face cum i s-a spus.
- Unde mergem? Al naibii orasul asta, ochi peste tot, zice el privind in stanga si in dreapta si rotind volanul.
- Nu conteaza unde...
- E, nu conteaza. Ba conteaza. Ce? Vrei probleme?
- Nu, eu nu, doar ca...
- Hai gata, iarta-ma. Nu aia vroiam sa zic. Doar ca, daca se afla mi-e mai mult de tine decat de mine.
Si o saruta pe frunte.
- Parchez aici, e intuneric. Vrei sa mergem in spate?
- Bine, hai.
Coboara si se aseaza unul langa celalalt pe bancheta in spate, foarte apropiati.
- Ia-ma in brate, inghet.
- Stai sa merg sa dau drumul la caldura in masina, zice el punand mana pe clanta.
- Nu. Doar ia-ma in brate. Caldura artificiala nu ma incalzeste cu nimic. Mi-a fost dor de tine.
Si o ia in brate strangand-o tare la pieptul lui.
- Si mie... Ce ai mai facut?
- Nimic. Scoala.. si altele. Mi-e bine... in mare.
In vocea ei s-a simtit ezitare.
- Prostuto care esti. Nu ti-e bine.
- Chiar ca sunt.
Si suspina.
- Ce vrei sa zici? intreaba el curios.
- Ca nu stiu ce caut aici.
- Poftim? Nu te mai inteleg.
- E frumoasa, e desteapta, te iubeste... Ce cauti aici cu mine?
Dupa o pauza de cateva secunde isi coboara privirea in ochii ei si o mangaie pe obrazul rece dandu-i parul dupa ureche.
- Asta e? Ea pur si simplu nu e... tu. E ok, dar nu ma intelege.
Si ii zambeste.
- Si atunci de ce esti inca cu ea?
- Niciodata nu mi-ai zis ca ai vrea sa ma despart de ea. Si oricum, si fara ea nu am putea niciodata sa fim impreuna.
- Stiu, dar poate as..
- Ai ce? Ai ce? Ca n-ai ce face.
Ea suspina si apoi tace.
- N-ai cum sa schimbi situatia si oricum, ne e bine asa... Nu?
Ea nu zice nimic si isi pune capul la loc pe pieptul lui. El repeta.
- Nu?
- Nu. Mie imi e greu. Nu stii cat. Ma simt bine acum, ma simt in siguranta, dar ma doare sa stiu ca oricat de bine ar fi acum dupa te intorci unde iti e locul si eu nici macar nu stiu daca te vei mai gandi la mine.
- O voi face, stii ca mereu o fac.
- Ba nu stiu, poate ar trebui sa nu ne mai intalnim.
- Esti nebuna? Cum sa nu ne mai intalnim? De ce?
Vocea ii tremura si l-a privit in ochi.
- Pentru ca imi fac rau. Tu imi faci rau si eu la randul meu iti fac tie rau. Si tie si ei. Ea ce vina are? Defapt nu, nu raspunde.
- Nu ti-as face rau niciodata...
- Nu intentionat. Dar nu o sa ne fie niciodata bine, n-o sa te tin niciodata de mana, intelegi? Si asa doar prelungim ceva ce nu duce nicaieri. Nu vreau sa se afle, nu vreau sa fiu judecata, nu vreau sa imi fac probleme. Dar nu vreau nici sa te pierd...
El tace si priveste in jos. Desi nu vrea sa auda ce tocmai aude, stie ca totul e o greseala, numai ca,  pentru el nu e atat de grava situatia. El nu e sensibil, pe el nu-l doare. El pierde ceva ce detinea, pentru ca ea e simpla si singura, nu e propietatea nimanui. Doar a lui. Si ce urat suna.
- Mergem acasa?
Ii vine sa planga.
- Nu, haide, doar ce am venit. Povesteste-mi ce ai mai facut, cum mai sunt prietenele tale, primele zile de scoala, le-ai mai povestit alor tai ceva de mine? Cand mai pot sa te vad?
- Tu n-ai auzit nimic din ce am zis?
- Nu am vrut sa aud. Nu te las sa pleci si daca o sa vrei sa o faci, nu iesi din masina. Si nici din inima mea.

8/1996

Am observat ca unii posteaza ce scriu fara sa precizeze si sursa si desi nu zic tuturor, ma deranjeaza. Legea 8/1996 zice ca: Art. 1. � (1) Dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau stiintifice, precum si asupra altor opere de creatie intelectuala este recunoscut si garantat in conditiile prezentei legi. Acest drept este legat de persoana autorului si comporta atribute de ordin moral si patrimonial.
(2) Opera de creatie intelectuala este recunoscuta si protejata, independent de aducerea la cunostinta publica, prin simplul fapt al realizarii ei, chiar neterminata .
 In concluzie, nu poti sa preiei ceva de pe un site, ceva scris de altcineva fara sa precizezi sursa. Si fara suparare, trebuia sa scriu treaba asta. 

Pupici