Genul ăla de fată.

Provocatoare, complicată... Sună cunoscut. E fata care nu te-a lăsat niciodată să o săruţi şi totuşi nu o deranjează să se apropie mai mult de marginea buzelor tale atunci când vrea să te sărute pe obraz şi căreia nici îmbrăţişările mai apăsate nu i se par ciudate deloc. Câteodată ai vrea să o întrebi de ce e aşa apropiată, dar apoi realizezi ce stupid ar fi să insinuezi ceva ce poate se întâmplă doar in mintea ta. E o simplă prietenă din grupul tău, e iubita vre-unui amic, oricine ar fi, ţi-e greu să fii în preajma ei. E frumoasă, puternică, pare că poate să aibă orice îşi doreşte. Te priveşte prietenesc şi inocent în ochi si parcă îţi curge sângele prin vene mult mai rapid decât de obicei, are propriul ei mod de a-ţi zâmbi şi de a te lua de mână. Te simţi un simplu amic naiv, dar tânjeşti mereu la mai mult. Nu inţelegi niciodată cum pentru ea e aşa uşor să creadă că toată atenţia celor din jur i se cuvine.
Te minţi că tot comportamentul ei deosebit asupra ta se petrece doar  în capul tău, dar tot te deranjează atunci când nu răspunde la telefon sau când nu o vezi într-un loc unde era obligatoriu să se afle. Şi apoi, după atâtea apeluri îţi zici că renunţi, ca nu meriţi aşa ceva, nu meriţi să te implici într-o joacă de-a ei. Apoi te suna. Şi cu o voce care pare atât de sinceră şi glumeaţa îţi explică nişte banalitaţi pe care poate uneori nici măcar tu nu le crezi, dar îţi impui fără să vrei că sunt adevărate. Şi uite aşa o iei de la început şi speri că într-o zi o să realizeze că simţi ceva pentru ea. Nu-ţi bate capul. Ea ştie. Dar nu depune efort, îi place doar să fie admirată, privită, îi place să tânjeşti după ea şi deşi îţi ascunzi privirile pe care le arunci când o vezi dansând intr-un club sau trecând pe lângă tine pe stradă, ea ştie că o priveşti. Se aşteaptă să o privesti şi nu işi face probleme ca nu o vei face. Nu-şi bate capul cu nimic, te lasă să interpretezi gesturile ei cum vrei şi să fii confuz, să te străduieşti să realizezi ce are în gând. Eşti un pion mic şi inofensiv într-un joc complex ce o are pe ea în prim-plan şi te manevrează cu tact astfel încât să te supui propriului ei interes. Te superi pe ea şi te convingi că nu o mai cauţi, nu-i mai scrii, nu-ţi mai pasă şi îi spui că eşti supărat. Dar nu pare să dea doi bani pe asta, râde. E conştientă de faptul că depinzi de ea, că nu o să renunţi la ea. Are dreptate, nu? După cel mult câteva zile o să o suni, o să-i vorbeşti şi ea se va preface că nimic nu s-a întâmplat. Nu face niciodată pe supărata, nu are nevoie de nimeni sau cel puţin asa dă impresia. Dar restul au nevoie de ea. E prezenţa ce schimbă atmosfera, e dinamică, veselă, te face sa râzi, spune cele mai bune glume şi ştie să-ţi provoace gândirea cu câteva fraze. Îi simţi mereu lipsa şi parcă grupul tău de prieteni nu mai e la fel când nu e sufletul petrecerii acolo. Şi totuşi, realizezi mereu că ea nu-ţi simte ţie lipsa. Se distrează cu oricine, oricând, oriunde. O observi în locuri aglomerate printre alte o sută de fete pentru că are cel mai sincer şi încrezător zâmbet, cele mai suave gesturi. E specială, ştii, dar pentru ea eşti ca oricare altul. Continui să te comporţi normal şi nu ştii ce vrea. Dar poţi să rişti. Să continui să fii unul din cateluşii ei sperând ca ăsta să fie doar modul său de a vedea cine o iubeşte sau să renunţi. Glumesc, evident, a doua nici măcar nu e o opţiune, pentru că nu o să renunţi. Nu ai cum, deşi ţi-o spui de atătea ori şi i-o spui şi ei poate. Propoziţii de genul "M-am săturat" a auzit de multe ori şi de fiecare dată e mai încrezătoare că tot tu o să vrei să o vezi, să o atingi, să o simţi şi totuşi, în cel mai platonic mod. Dar te plafonezi cu asta şi... parca ţi-e de ajuns.
 E genul de femeie ce poate conduce lumea doar cu nişte priviri fixe şi zâmbete pierdute.

Târziu.

Sub soarele palid, în aerul rece,
Alături de îngeri şi lacrimi şi nori,
Te gândeşti cum în grabă viaţa ta trece,
Priveşti către cer învaluită-n fiori.
Eşti tristă, dar rea, fiinţă suavă,
Femeie cu suflet sprijinit în spini
C-ai aruncat iubirea-n noroi şi otravă
Şi-ai distrus ceva ce puteau clădi puţini.
Te-ai sufocat în lumea ta aristocrată,
Credeai că restu-s slabi şi-mprăştiai venin,
Dar ai rămas singura întunecată
Când oamenii-s veseli şi ceru-i senin.
Acum nici tu nu mai crezi că durerea va trece
Uiţi să mai şi zâmbeşti uneori.
Sub soarele palid, în aerul rece,
Alături de îngeri şi lacrimi şi nori.

Draga mosulicule

Pentru ca insemni inceputul a celei mai frumoase perioade din an, vreau sa iti multumesc ca imi umpli sufletul de o atmosfera de-a dreptul magica, asa ca n-am nevoie de cadouri. Totusi, daca insisti, vreau iubire pentru viitor, cat sa ma compleseasca si pe mine si pe cei din jur. Vreau sanatate, vreau fericire, vreau sa vad zambete pe fata familiei si a prietenilor mei, vreau sa ma ajuti sa imi pastrez sufletul curat si deschis la tot ce inseamna sarbatoare. Te rog, ai grija de cei ce sufera azi, ofera cadouri tuturor copiilor ce isi privesc cizmulitele cu nerabdare, trimite-ne zapada, lumineaza orasele si nu in ultimul rand, pregateste pentru cei ce iti poarta numele tot binele din lume, fa lumea mai putin rea, macar pentru o seara.
La multi ani!

Gentleman

Daca nu intelegi inca femeile, daca ti se par niste carti grele si fara sens, inseamna ca n-ai ajuns in punctul in care sa o cunosti cu adevarat pe una.
Fii intelegator, femeile sunt sensibile. Fii bland, sunt fragile. Fii tata, prieten, frate si nu in ultimul rand iubit. Invata ca increderea se castiga si daca pe ea nu o deranjeaza ca esti in preajma unei femei asta nu e pentru ca nu-i pasa de tine, ci pentru ca e constienta de importanta pe care o are ea in sufletul tau. Si daca o deranjeaza, ceea ce se intampla cel mai des, e pentru ca suntem egoiste si nu ne place sa impartim. Arata-i ca ea e singura ce poate provoca sclipirea din ochii tai cand o vezi. Nu da de banuit, fii misterios doar cat sa meriti sa fii descoperit treptat. Fii surprinzator, las-o sa iti cunoasca toate laturile. Copilul ce are nevoie de grija ei, adolescentul ce are nevoie de afectiunea ei si cel mai important, barbatul ce tanjeste dupa prezenta ei. Crede-ma, se simte frumoasa cand ii spui tu ca e! Asa ca spune-i, ii place asa tare sa o auda din gura ta, sa vada ca observi faptul ca si-a aranjat astazi parul diferit sau ca buzele ei sunt mai rosii ca de obicei. Ii place sa ii dai parul dupa urechi cand ii acopera ochii si sa ii mangai obrajii reci dupa ce i-a fost frig.
Daca e suparata, nu te comporta ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Faptul ca isi arata sentimentele fata de tine e ori pentru ca e intr-adevar ceva important, ori pentru ca tu esti de vina. Daca erau banalitati, ea e puternica si poate sa rada in preajma ta chiar daca a plans cu cinci minute inainte. Consoleaz-o, spune-i ca esti acolo orice ar avea, ca iti pare rau daca tu esti cel care i-a cauzat tristetea si ca ai face orice sa o vezi zambind. Si apoi fa-o sa rada. Nu e nimic mai dragut decat sa vezi pe cineva incercand din rasputeri sa te faca fericit. 

Intr-un final, asigur-o ca poti fi confidentul ei, poti sa tii si cu bratele tale problemele ei daca mainile ei nu sunt de ajuns. Fii sigur ca va face la fel pentru tine.
Daca e nervoasa, fii calm. Ascult-o, ajut-o, incearca sa tii mereu cu ea, chiar daca nu e asa. Problemele sunt multe, nu avem nevoie mereu de rezolvari si niciodata nu gasim rezolvari la toate. Dar avem nevoie de cineva care sa ne impartaseasca opinia, sa ne inteleaga. Daca tu ai enervat-o si va certati, asteapta sa spuna toate cate are de spus si desi realizezi ca nici macar ea nu mai stie ce spune, o iei in brate. Vrea un prieten, un iubit, nu un adversar. Si daca i-ai fi adversar nu ai avea nicio sansa. Nu se concureaza cu o femeie, toata lumea stie ca intr-un fel sau altul ele castiga, chiar daca ti se pare ca tu o faci. Las-o sa vada ca a spus multe lucruri care te-au ranit si totusi, inca esti acolo. Se va simti indeajuns de rau doar pentru simplul fapt ca le-a spus si ca tu nu ai renuntat la ea. I-ai aratat ca e mai usor sa traiesti fara orgoliu decat fara ea. Si de ce orgoliu? El ar trebui sa fie indeajuns de mare incat sa fii inca o provocare, dar indeajuns de mic incat sa accepti multe. Ia-o de mana cand intoarce spatele, repara greselile pe loc, nu lasa ragaz de gandire si agonie in care se aduna doar ganduri rele.
Daca e fericita, fii si tu. Daca e melancolica, tine-o in brate pana o umpli cu dragostea si caldura corpului tau. Daca e nedumerita, incurcata, zapacita, aiurita, razi! Tie iti e drag de ea asa cum e. Si cand e ca un copil si nu mai stie pe ce lume traieste si cand e matura si pare ca are rezolvari la orice.
Priveste-o ca si cum e cea mai frumoasa si crede-ma, se va simti asa.
Unele femei merita. Crede-ma.

Se spune ca sunt vise.

Stau si ma gandesc cateodata departe. Si cand zic departe ma refer foarte departe, foarte adanc in viitor, in trecut, analizez ce am facut si cum va influenta asta ceea ce voi face. Si e bine, ma ajuta sa trec peste durerile prezentului si sa realizez ca acest prezent va fi candva un simplu trecut, pe care, la randul lui il voi considera neinsemnat. Complex, dar nu greu de inteles. Intr-o concluzie simplista: Timpul trece. Momentele devin amintiri, suferintele pierd din intensitate si tot ceea ce ramane, ce e in continua schimbare sunt visele. Poti sa visezi, sa speri, sa doresti, sa planuiesti orice si oricand. Asta e si cheia vietii. Sa vrei mereu mai mult, sa te lupti si sa castigi batalii pe care nu credeai nici ca ai sa le incepi, sa te vezi intr-o ipostaza la care visai de mic copil sa ajungi. Si vor incerca multi sa te opreasca, se vor arunca multe pietre pe cararea ta, dar sari peste fiecare, in asa fel incat atunci cand vei privi in spate sa vezi cate greutati ai infruntat si totusi, ai reusit. Ca monstrii sunt oameni, dar nu toti oamenii sunt monstrii si vei primi cate o mana intinsa cand simti ca te prabusesti. Si daca nu vei primi, nu uita ca le ai pe ale tale. Dumnezeu nu te arunca in prapastii din care sa nu poti sa iesi. Fa in fiecare zi ceva pentru visul tau. Scrie, deseneaza, invata, alearga, danseaza, canta, vorbeste. Fa lucruri pentru care "Eu"-l tau din viitor iti va multumi. Daca simti ca nu mai poti, ca te-ai saturat, tine minte ca nimic ce merita a fi castigat nu se castiga usor. Si motivatia vine greu, lenea incearca sa te invaluie, melancolia parca se instaleaza foarte repede. Dar nu baga in seama nimic, agata-te de speranta, de ambitie, stabileste-ti teluri mici ca sa iti observi progresele si teluri mari ca sa stii in ce directie privesti. Esti un luptator sau o luptatoare si nimic din lumea asta nu e imposibil de castigat. Cand vezi un om care si-a atins scopul, gandeste-te ca odata era exact ca tine, dar puterea si sarguinta l-au diferentiat de restul. Ma gandesc mereu ca daca altii pot, pot si eu. Daca pot visa, pot implinii.

Jurnal de "copil"

Draga jurnalule,

"Azi au ras. Iar.. Nu stiu ce sa mai fac, nu pot sa trec linistita pe langa ele, pe langa ei... Pe langa toti. Imi vine sa plang de indata ce intru in clasa pentru ca vad cum schiteaza zambete rautacioase si aud soapte pe la spate "urata" "sinucigasa" "grasa". De ce a trebuit sa fie asa? Nu le-am facut nimic, nu e vina mea pentru cum sunt. Cat mi-as dori sa am viata lor... Parul perfect, corpul perfect, zambetul perfect, anturajul perfect... Of, ce vise, nu o sa fiu niciodata asa, dar incerc sa fiu. Nu sunt ca una din fetele acelea care vor sa slabeasca si nu se pot opri din mancat. Eu am vrut sa le arat ca pot. Azi nu am mancat nimic. E a treia zi la rand, noroc ca o mint usor pe mama. Ea crede ca sunt satula, iar eu nu mai stiu cand am mancat ultima oara. Sunt ametita si vad negru in fata ochilor foarte des, simt ca ma prabusesc. Am dureri groaznice, adesea simt o presiune pe tample si pulsul rapid si incerc sa dorm, ca sa scap de durerea pe care o port atat in suflet, cat si in corp. Odata am plans asa de tare incat nu imi mai doream sa traiesc, mi-a curs sange din nas. Dar asta nu e nimic, mi se intampla des. Cele de stomac deja nu le mai simt, am ajuns sa imi simt coastele perfect prin piele, pot chiar sa le numar. Yeey, asta inseamna ca am slabit. Dar de ce continua sa imi spuna grasa? Mai trebuie sa slabesc, clar, poate doar am eu structura corpului mai osoasa, dar mai am de dat jos. Mama e derutata, nu stie ce se intampla cu mine. Am fost la medic din cauza bulimiei pe care nu am stiut cum sa o opresc. Am crezut ca o sa ajute, n-a dat roade... Doctorul a spus ca organismul imi e dat peste cap si risc sa mor daca mai continui asa. In timp ce vorbea ma uitam pe fereastra si ma gandeam ca n-am eu norocul asta..."    

Paragraful acesta nu este despre mine, nu face aluzie la nimeni, nu ma face sa ma gandesc la nimeni si nici nu mi-as dori vreodata sa ma regasesc. Stiu, ca acolo, poate chiar tu care citesti sau cineva cunoscut tie, simte macar 10% din sentimentele evocate mai sus. Uitam ca suntem toate frumoase, ca prin felul nostru de a fi nu trebuie sa facem pe nimeni fericit, ci doar pe noi insine.
Love yourself.

Iarta-ma.

   Si ne certam si urlam si strigam si ne izolam sufletele in colturi opuse ale incaperii si le mai si blocam acolo. Nu le lasam sa se apropie, sa se ierte, sa isi mangaie reciproc ranile ce le-a provocat orgoliul nostru jalnic care nu mai tine cont de nimic. Si tot atunci ne invaluim intr-o ceata deasa ce ne face sa spunem multe, prea multe, sa nu mai dam doi bani pe ce simte celalalt sau cat de tare il ranesc cuvintele noastre. Si mai rau e ca, toata ura asta care ne inghite treptat ne face sa uitam ca tot ce spunem doare, zgarie si mai rau decat atat, ne chiar place, le spunem in asa fel incat sa doara, urlam tot ce gandim.
    Ne hranim cu ura, cu singuratate, cu amaraciune si de ce?
    Imagineaza-ti un scenariu in care doi prieteni, doi iubiti, membrii ai familie, orice... se cearta. Si isi arunca vorbe care pana la urma nu au nici un sens. Dar un moment dat unul dintre ei se opreste si se gandeste "Ce naiba fac aici? Pe omul asta il iubesc, de ce il ranesc? De ce il fac sa planga?". Si apoi celalalt ramane crispat si priveste, oprindu-se din urlat, cum omul care acum cateva secunde urla, il ia in brate si ii sopteste: "Iarta-ma. Suntem niste prosti". Lasa in urma toate lucrurile ce le-a auzit sau pe care le-a spus si imbratiseaza la randul lui. Zambeste la randul lui. Apoi sufletele lor se apropie dinnou, se leaga din nou si ura dispare, n-a invins de data asta.
    De ar fi asa usor pentru fiecare dintre noi sa ne zdrobim orgoliul de pamant si sa situam iubirea cu o treapta mai sus decat il situam pe el, lumea asta, viata noastra intr-un cuvant, ar fi de 1000 de ori mai buna. Am fi mai fericiti, mai veseli, am realiza ca ce ne doare pe noi ii doare si pe altii. Ca nu te face pe tine mai bun faptul ca altul se simte mai rau. Ca nu te urca pe tine mai sus faptul ca altul se simte mai jos. De-am invata si poate "invata" nu e un cuvant potrivit. De am AVEA CURAJUL sa spunem "Iarta-ma", am face din jungla asta un loc mai bun de trait. Te-ai fi gandit ca ceva asa simplu poate sa refaca o zi distrusa? Ca un copil isi imbratiseaza mama dupa ce a spart o vaza scumpa cu o insemnatate morala pentru ea. Si nu ii pasa atat de mult de vaza aia cat ii pasa sa vada ca copilul ei tine la sentimentele sale, ca nu vrea sa o vada suferind. Sau ca un iubit sa isi sarute iubita dupa ce i-a zis ca nu-i convine sa umble cu prietenii ei. Si nu atat cuvantul in sine o face fericita ci faptul ca prin "Iarta-ma" isi cere defapt scuze pentru faptul ca e gelos, ca ii e frica sa nu o piarda, ca tine la ea si vrea sa o protejeze.
    Dar acum sa revenim la tine. Tie iti e greu? Iti e greu sa o zici din cand in cand? Stai o zi certata sau spui niste cuvinte din inima?
    Nu vreau sa fiu ipocrita, eu nu spun "Iarta-ma" prea des si fac o mare greseala. Tot ce am descris aici e ca sa ma conving si pe mine insami ca iubirea e mai importanta decat orgoliul. Ca sunt fericita daca cei din jurul meu sunt fericiti, ca imi doresc ca cei din jurul meu sa fie fericiti. Fa asta o singura data. Data viitoare. Data viitoare cand te certi cu cineva spune-i "Gata. Iarta'ma". Ia-l prin surprindere. O sa fie ceva unic.
    Iti promit.

Greseli

- Haide intra repede!
Ea se aseaza pe scaun si se apleaca la el.
- Nu, nu ma saruta, poate se uita cineva! Lasa scaunul pe spate.
Priveste in jos, dupa face cum i s-a spus.
- Unde mergem? Al naibii orasul asta, ochi peste tot, zice el privind in stanga si in dreapta si rotind volanul.
- Nu conteaza unde...
- E, nu conteaza. Ba conteaza. Ce? Vrei probleme?
- Nu, eu nu, doar ca...
- Hai gata, iarta-ma. Nu aia vroiam sa zic. Doar ca, daca se afla mi-e mai mult de tine decat de mine.
Si o saruta pe frunte.
- Parchez aici, e intuneric. Vrei sa mergem in spate?
- Bine, hai.
Coboara si se aseaza unul langa celalalt pe bancheta in spate, foarte apropiati.
- Ia-ma in brate, inghet.
- Stai sa merg sa dau drumul la caldura in masina, zice el punand mana pe clanta.
- Nu. Doar ia-ma in brate. Caldura artificiala nu ma incalzeste cu nimic. Mi-a fost dor de tine.
Si o ia in brate strangand-o tare la pieptul lui.
- Si mie... Ce ai mai facut?
- Nimic. Scoala.. si altele. Mi-e bine... in mare.
In vocea ei s-a simtit ezitare.
- Prostuto care esti. Nu ti-e bine.
- Chiar ca sunt.
Si suspina.
- Ce vrei sa zici? intreaba el curios.
- Ca nu stiu ce caut aici.
- Poftim? Nu te mai inteleg.
- E frumoasa, e desteapta, te iubeste... Ce cauti aici cu mine?
Dupa o pauza de cateva secunde isi coboara privirea in ochii ei si o mangaie pe obrazul rece dandu-i parul dupa ureche.
- Asta e? Ea pur si simplu nu e... tu. E ok, dar nu ma intelege.
Si ii zambeste.
- Si atunci de ce esti inca cu ea?
- Niciodata nu mi-ai zis ca ai vrea sa ma despart de ea. Si oricum, si fara ea nu am putea niciodata sa fim impreuna.
- Stiu, dar poate as..
- Ai ce? Ai ce? Ca n-ai ce face.
Ea suspina si apoi tace.
- N-ai cum sa schimbi situatia si oricum, ne e bine asa... Nu?
Ea nu zice nimic si isi pune capul la loc pe pieptul lui. El repeta.
- Nu?
- Nu. Mie imi e greu. Nu stii cat. Ma simt bine acum, ma simt in siguranta, dar ma doare sa stiu ca oricat de bine ar fi acum dupa te intorci unde iti e locul si eu nici macar nu stiu daca te vei mai gandi la mine.
- O voi face, stii ca mereu o fac.
- Ba nu stiu, poate ar trebui sa nu ne mai intalnim.
- Esti nebuna? Cum sa nu ne mai intalnim? De ce?
Vocea ii tremura si l-a privit in ochi.
- Pentru ca imi fac rau. Tu imi faci rau si eu la randul meu iti fac tie rau. Si tie si ei. Ea ce vina are? Defapt nu, nu raspunde.
- Nu ti-as face rau niciodata...
- Nu intentionat. Dar nu o sa ne fie niciodata bine, n-o sa te tin niciodata de mana, intelegi? Si asa doar prelungim ceva ce nu duce nicaieri. Nu vreau sa se afle, nu vreau sa fiu judecata, nu vreau sa imi fac probleme. Dar nu vreau nici sa te pierd...
El tace si priveste in jos. Desi nu vrea sa auda ce tocmai aude, stie ca totul e o greseala, numai ca,  pentru el nu e atat de grava situatia. El nu e sensibil, pe el nu-l doare. El pierde ceva ce detinea, pentru ca ea e simpla si singura, nu e propietatea nimanui. Doar a lui. Si ce urat suna.
- Mergem acasa?
Ii vine sa planga.
- Nu, haide, doar ce am venit. Povesteste-mi ce ai mai facut, cum mai sunt prietenele tale, primele zile de scoala, le-ai mai povestit alor tai ceva de mine? Cand mai pot sa te vad?
- Tu n-ai auzit nimic din ce am zis?
- Nu am vrut sa aud. Nu te las sa pleci si daca o sa vrei sa o faci, nu iesi din masina. Si nici din inima mea.

8/1996

Am observat ca unii posteaza ce scriu fara sa precizeze si sursa si desi nu zic tuturor, ma deranjeaza. Legea 8/1996 zice ca: Art. 1. � (1) Dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau stiintifice, precum si asupra altor opere de creatie intelectuala este recunoscut si garantat in conditiile prezentei legi. Acest drept este legat de persoana autorului si comporta atribute de ordin moral si patrimonial.
(2) Opera de creatie intelectuala este recunoscuta si protejata, independent de aducerea la cunostinta publica, prin simplul fapt al realizarii ei, chiar neterminata .
 In concluzie, nu poti sa preiei ceva de pe un site, ceva scris de altcineva fara sa precizezi sursa. Si fara suparare, trebuia sa scriu treaba asta. 

Pupici 

Memorial

- Vrei sa spui cateva cuvinte despre ea inainte de...

- Cateva cuvinte nu ajung sa descrii asa splendoare de femeie.

- Ai cunoscut-o bine?

- Eram fotograful ei. O stiam de la prima ora a diminetii cand era naturala si totusi atat de frumoasa. Cand buclele pentru care s-a straduit cu o seara inainte erau lasate si aratau atat de natural, ca niste valuri, cand buzele ii erau rozalii si fata fina si aparea in studioul de la subsolul casei ei gata sa inceapa o noua zi, gata sa fie machiata si imbracata, sa fie "perfecta". Dar eu n-o consideram perfecta asa, aia era doar o masca a sa. Era perfecta atunci dimineata cand venea cu ochii umflati de la viata obositoare si incarcata pe care o ducea, era perfecta seara cand pleca din studio si machiajul ii era partial intins, rujul neexistent si genele tari si pline de rimel, parul ciufulit si urca desculta toate treptele din vila aceea imensa in care, cred eu, se simtea atat de singura. Imi spunea "Multumesc, poti sa pleci. Ne vedem dimineata" si-mi zambea subtil, ca la orice strain sau ca la orice om ce lucra pentru ea. 

- Erai indragostit de ea.

- Nu eram. Sunt. Si voi fi mereu, nu o sa o pot uita. Era asa puternica si incapatanata. Doamne, atat de incapatanata. Cand nu-i placea o rochie din garderoba pentru care 10 oameni au lucrat nopti intregi ii punea sa reintregeasca toata garderoba, nu doar rochia respectiva. Lupta pentru perfectiune si niciodata nu se multumea cu mai putin. Stia cat a muncit sa ajunga cine era, stia cat de importanta si privita era de lumea din jur si nu dezamagea niciodata. Am vazut-o in toate ipostazele posibile. Am vazut-o plangand si plangea atat de rar.. O durea de multe ori, puteam sa vad in ochii ei, dar tot nu se indura sa verse lacrimi. Cred ca se incuraja singura cum ca nimeni si nimic nu-i merita lacrimile, nu merita nici macar sa le vada. Am vazut-o razand in hohote, atat de fericita si libera. Parca si acum ii mai vad chipul si zambetul patrunzator cand se uita in obiectivul camerei mele. Sunt constient ca se uita ca la orice aparat care o fotografia zi de zi pe la numeroasele evenimente la care participa, dar eu simteam ca atunci cand se uita in al meu, se uita in ochii mei si de aceea eram preferatul ei. De aceea ma alegea mereu pe mine sa-i fac fotografiile cele mai importante. Ea credea ca sunt eu bun in meseria mea. Amuzant. Ea era de vina, puteam sa privesc prin ea, puteam sa surprind in fotografiile mele nu doar femeia aceea superba ci si sufletul ei la fel de frumos. Lumea n-o credea asa. N-o credeau buna, miloasa, era o pacoste pentru multi desi niciunul nu recunostea asta. Era influenta si dusmanii ei nu-si aratau niciodata chipul. Atat de egoista si superficiala cu ce vedea in jur si totusi, cand plecam in calatorii, nu doar eu cu ea, asta ar fi fost un vis frumos de-al meu, cu toata echipa sa de fotografi, designeri, reporteri, make-up artisti, o vedeam ca uneori se indeparta de noi pentru cateva secunde. Privea atent la cer, la pasari, la flori sau la lucruri marunte si zambea pentru cateva secunde. Eram singurul care observa, singurul care o vedea atat de sensibila si capturata intr-o viata atat de dura pentru o femeie ca ea. Dar nu se arata niciodata. Era la fel de dura ca si viata pe care o ducea, o viata la care orice fetita viseaza, o viata pe care orice adolescenta si-o doreste, dar era a ei. Striga, se enerva si punea la punct pe oricine nu i se supunea si n-o trata cum se cuvinte. Multi barbati o curtau, ii trimiteau cadouri si o iubeau, dar ei ii placeau aventurile, ii placea sa se distreze, fiecare barbat in parte era interesant cat timp era o provocare, apoi devenea la fel ca oricare alt pretendent ce ii umplea pragul cu flori si bijuterii. Nu-i mai pasa, era prea buna si multi o credeau increzuta, dar se iubea, se iubea pe sine atat de mult incat nu se daruia complet nimanui. Si ce pacat, avea atatea de daruit. Era o placere de privit, casa ei era mereu plina de oameni, dar nu cum probabil te gandesti acum, plina de oameni care aveau un singur interes fata de ea. Banii, ea ii platea sa-si faca treaba. Ea nu iubea sau asa spunea, ca nu iubeste. Eu eram singurul care o privea atent in timpul lucrului, designerii priveau forma rochiilor de pe corpul ei, nu corpul ei. Reporterii citeau ceea ce ei scriau despre caracterul ei, nu adevaratul ei caracter. Cei de la machiaj, coafura, erau atat de mandrii de lucrarile lor, de culorile vii ce ii scoteau in evidenta ochii caprui sau de coafurile spectaculoase si nu admirau frumusetea simpla pe care ar fi avut-o fara toate alea. Eu, in schimb, in fotografiile pe care le faceam nu observam cat de bine am surprins luminile sau texturile sau orice altceva, nu erau interesante in comparatie cu ea. Nu-mi priveam meritele mele, ci meritele ceresti, divine ce s-au intruchipat intr-o singura persoana. Caci aia era, era perfectiunea ce umbla in doua picioare pe pamant, de aia n-a avut timp sa.. sa "paseasca mai mult", sa surprinda mai mult, sa bucure mai mult. N-a apucat sa iubeasca sau sa primeasca iubirea care i se cuvine pentru ca nimeni nu privea dincolo de frumusetea ei.

- De ce nu i-ai spus niciodata ce simti?

- De ce as fi facut-o? Era imposibil ca ea sa-mi acorde mie atentia pe care i-o acordam eu ei. Era atat de multa lume in jurul ei, actori faimosi, cantareti care ar fi facut orice sa aiba sansa sa o cunoasca si ea nu acorda nimanui sansa asta. Nu stiu de ce, n-am inteles niciodata. Desi singurele lucruri pe care mi le zicea erau platonice, distante, pur profesionale, am preferat sa o admir si sa.. o iubesc din tacere, din departare. Era o femeie splendida, era energie, frumusete, putere, toate sub un singur chip. Era... speciala.

- Ai dreptate. Dumnezeu s-o odihneasca.

- S-o odihneasca...

Inca...

Aceasta postare e pentru EL, pentru cel pe care il iubesc din tot sufletul meu, pentru care as renunta oricand la orice. Un baiat simplu care a aparut in viata mea cand nu ma asteptam, care mi-a aratat ca sunt doua laturi la fiecare problema si care mi-a dat puterea sa trec peste fiecare dintre ele. Cel care ma face sa-mi fie dor de el desi l-am vazut abia de o jumatate de ora, cel care imi trimite mesaje cu buna dimineata si imi arata ca intr-adevar, am un motiv pentru care sa ma trezesc. Si chiar am. Cine nu ar vrea sa traiasca invelit in iubire, sa simta ca pluteste si zboara la fiecare pas si ca picioarele ii sunt departe de pamant. L-am cunosc nu de foarte mult, dar timpul nu conteaza, caci felul lui de a fi s-a potrivit perfect cu al meu, mana mea arata mai frumos in mana lui, fata mea e mai frumoasa intre palmele lui, parul meu e mai frumos cu degetele lui prin el. Asa ma face sa ma simt. Mai frumoasa... Mai frumoasa decat oricare alta. Am vorbit o vreme si de atunci nu ne mai putem oprii din vorbit. Dar nu e deranjant, e placut sa vorbesti atat de multe cu o persoana, sa simti ca stii totul despre ea si totusi sa vrei sa stii mai mult, sa nu-ti pierzi interesul. El e de vina, felul lui de a fi. E protector si are mereu grija de mine, in bratele sale ma simt in siguranta, simt ca acolo e bine si ca nu as mai pleca. Ca orice s-ar intampla conteaza ca suntem unul langa celalalt. E amuzant, ma face sa rad si atunci cand sunt trista si indispusa si mi-e imposibil sa nu zambesc in preajma lui. Toate grijile si probleme mele dispar cand ii vad zambetul sincer si ochii atenti ce privesc drept in ai mei. Cand imi spune "Va fi bine, iubito", stiu ca va fi. Nu e nevoie sa o spuna de doua ori. E spontan si ma face sa fac numai prostii, ma face sa plec departe cu el fara ca nimeni sa stie nimic, sa-mi inchid telefonul si sa ma pierd intr-un abis perfect. Cand ii vine vreo idee nebuneasca si ii aud incantarea din voce cand mi-o spune si asteapta sa ii raspund privindu-ma atent ma gandesc "Probleme la scoala, teme multe, certuri cu parintii".. Si apoi zic "Sigur ca vin". Si ma strange in brate fara sa stie ca nu-mi pasa de consecintele timpului pierdut cu el. O ora impreuna e mai importanta decat 3 zile de lacrimi. E diferit, el nu-mi spune ca sunt frumoasa, el ma face sa ma simt asa. El nu-mi cumpara cadouri, le rupe din gradini pe cele mai frumoase. El nu ma scoate in locuri scumpe sa mancam, ma duce pe pajisti la apus si stam pe spate privind cum soarele moare pe cer in timp de dragostea se naste in noi. Si e mult mai bine decat in aglomeratia si galagia orasului.
Asa e el. E perfect. Are un singur defect. Nu exista.
Inca...

Suntem toţi o apă ş-un pământ, traşi la indigo!

   Observ cum nimeni nu mai incearca sa te cunoasca, cum felul in care arati fura atentia care ar trebui sa fie acordata interiorului. Uitam ca TU esti defapt sufletul dinauntrul corpului, nu esti ceea ce vad eu. Nu esti picioarele lungi sau tenul curat, nu esti kg pe care le ai. Ar fi fost ciudat ca Dumnezeu sa lase suflete invizibile sa cotrobaie prin lume. Gandeste-te la o sticla. Fiecare suntem pusi in cate una. Unele mai mari, altele mai mici, mai groase, mai tari, mai inalte. Tu bei interiorul, nu mananci ambalajul. Ce usor e de zis intr-un mod metaforic si cat de greu e sa acceptam asta in viata de zi cu zi, nu? Daca am invata sa ascultam un om, sa vedem cum gandeste si ce crede am fi socati sa vedem se suflet puternic se ascunde in cineva. Dar noi aruncam cu vorbe, credem mereu ca suntem tratati altfel daca suntem mai aproape de perfectiune decat altii. Si ce e defapt "perfectiunea"? Ce inseamna pentru tine cuvantul asta? Inseamna buzele groase, muschii lucrati si silueta subtire? Inseamna sanii proeminenti si parul des? Daca ai raspuns cu da, mi-e mila de tine, mi-e mila de superficialitatea ta de a care crede ca perfeciunea se rezuma la a arata ca femeile de pe internet. 

   Mama ta arata ca modelele Victoria's Secrets? Nu. Si pentru asta ti se pare cea mai frumoasa, o admiri, o iubesti, o asculti, o ajuti. Vezi in ea un ideal, vezi bunatatea din ochii ei si ti-ai dori sa fii exact ca ea cand o sa cresti. Daca am invata sa privim acea bunatatea in toti ochii din lumea asta, am realiza ca sunt mai frumosi decat par. Ca frumusetea lor nu e data de culoare, ci de felul in care te privesc. Vedem in fiecare persoana cate ceva ce ne-am dori sa avem si asa uitam sa apreciem ceea ce chiar avem, ceea ne-a dat doar noua Dumnezeu, ceva ce e unic. Mi-ar placea sa inteleg ca sa fii perfecta inseamna sa fii fericita, sa zambesti indiferent de problema si sa gasesti binele in rau. Sa inveti sa iti placa pistruii tai pentru ca iti amintesc de atunci cand erai o fetitia, sa iti placa forma buzelor si a nasului pentru ca este exact ca a tatalui tau si te simti mai legat, mai apropiat de el.  

   De ce aruncam vorbe urate in vant de parca am arunca cu nisip? Nisipul se risipeste si nu-l observa nimeni, dar o vorba deplasata raneste, ramane acolo. Stiu ca oamenii te considera altfel decat esti. Poate tu esti inchisa in tine si timida, dar asta pentru ca nimeni nu s-a apropiat indeajuns incat sa vada cate ai de spus, cata iubire esti capabila sa imparti. Poate te considera rea si fara sentimente si tu plangi cand vezi un om batran pe strada sau un caine lovit. Suntem diferiti si totusi la fel. 

   Asa ca fa ce iti doresti, fa ceea ce iti place. Sa nu-ti mai pese de parerea lor, ei te vor judeca oricum, oricat de bun ai incerca sa fii. Invata sa privesti dincolo de cuvantul "perfectiune" pentru ca nu exista asa ceva, e doar un ideal neatins. Inventeaza-ti propria ta perfectiune, fii perfecta pentru cineva anume pentru ca il faci sa fie fericit in preajma ta. Apreciaza fiecare lucru si gest mic si nu uita ca pana si faptul ca tu ai o familie si niste prieteni e mult mai mult decat au altii care poate spun cuvantul "mama" doar intr-un cimitir sau care poate nu l-au rostit niciodata. Nu suntem atat de diferiti cat vrem sa parem, suntem toti la fel.

                      

                       

Fii ciudat, fii diferit, pentru ca niciodata nu stii cine va iubi persoana pe care o ascunzi. 

Cea mai rara floare. Prietenia

Cand zic "prieten" sigur iti vine si tie cineva drag in minte. Si poate nu doar o persoana, mai multe. Cineva al carui chip te face sa te simti in siguranta, te face sa simti ca cineva e acolo pentru tine cand ai nevoie... Ma gandesc si eu la prietenele mele cand scriu asta. Fetele alea de care nu ma scap orice as face. Si, Doamne, tot nu stiu ce s-ar intampla cu mine daca m-as "scapa" de ele. Viata nu e la fel fara prieteni, oricat incerci sa te detasezi de tot ce ti se intampla in fiecare zi, sa vrei sa te concentrezi pe un anumit lucru sau nu stiu, sa renunti la stilul de viata pe care il ai pentru ca il consideri nepotrivit... Daca te izolezi de persoanele care te iubesc si care iti vor binele e la fel de rau.
Dar esti sigur ca cei pentru care poate esti pregatit sa iti dai viata ar face la fel pentru tine? Daca te plimbi cu "fratele tau", "tovarasul tau" pe strada si o gasca se ia de tine, esti sigur ca el iti ramane alaturi orice ar fi si nu fuge pentru propria-i piele? Daca in mintea ta ti-ai spus acum un mandru "Da" sunt si eu in sinea mea fericita pentru tine, ca ai acolo undeva pe cineva care te va insotii in viata. Si poate ca va veni un moment cand drumurile vi se vor separa, cine stie? Dar macar poti sa fii sigur ca din cand in cand vei primi un telefon cu "Ce faci, prieten vechi? Mi-e dor de tine".
Si cine nu-si doreste asta? Cine nu-si doreste sa-si aminteasca cu bucurie de copilarie, de adolescenta, de anii tineretii si de persoanele alaturi de care am trecut prin ei? Cand viata incepe deja sa devina serioasa, cand serile nu mai inseamna doar rasete, alcool si samburi in fata blocului, cand deja ai multe griji si alte ganduri cand te pui noaptea sa dormi decat cu ce te imbraci la urmatoarea petrecere sau cat esti de indragostit/a, cand deja nu mai primesti telefoane cu "Hai iesim afara", ci mai degraba ti-e plina casuta vocala de mesaje pentru a iti reamintii ca trebuie sa platesti rata, sa duci copilul la doctor, sa nu intarzii la munca.. Atunci realizezi ca a trecut cu adevarat timpul si tanjesti dupa fiecare zi si seara cand prietenii vroiau sa iesi si tu le aruncai in fata un "Nee, mi-e lene azi" si ai da orice sa mai traiesti o saptamana viata nebuna de adolescent.
De aceea, am cateva cuvinte pe care vreau sa le accentuez: "Live fast, die young, be wild and have fun" !
Maine cand iti vezi prietenii si prietenele ia-i in brate si zi-le "Mersi, frate!". O sa rada, stiu, normal ca o sa rada de tine, dar de aia sunt acolo. Cine te mai jigneste fara sa te superi daca n-ar fi ei? Imi iubesc prietenele si topic-ul acesta le e dedicat lor. Stay wild, bitchez!

Pupici.

Fum si par..fum

Asa e el. Misterios si suav si prostut si rau... Cu timpul m-am obisnuit sa il vad, sa stiu perfect cum arata si chiar daca pentru o perioada de timp nu il vedeam inca imi ramanea intiparita perfect in minte figura lui. Apoi, sa il simt. Sa recunosc dintr-o mie mana lui, imbratisarea lui si sa fiu capabila sa renunt la orice doar ca sa le mai simt in continuare. Iar acum.. acum ca nu il mai vad sau simt, incerc, chiar incerc sa-l uit. Acum cand mi-e mai greu, parca pana si mirosurile imi amintesc de el. Fumul acela pe care il ia din toate locurile in care umbla si care orice ar face ramane putin acolo, pe pielea lui amestecat cu parfumul sau... Nu imi pot scoate acel miros din minte, acel miros care ma invaluie de fiecare data cand il strang in brate, de fiecare data! Imi las capul pe umarul lui si n-as mai pleca. Nu e ciudat cum in bratele persoanei iubite te simti in siguranta? Poate nu da doi bani pe tine cu adevarat,dar nu ai de unde sa stii, tu il iubesti, e o parte din sufletul tau si acolo iti e bine. Parca acolo nu se poate intampla nimic si chiar daca se intampla nu ti-ar pasa, pentru ca te afli in locul care te face fericita cu persoana care te face fericita si esti.. fericita. Raul nu e la fel de rau daca are loc unde dainuie binele. Si atat de mult mi-ar placea sa stie ca desi nu ii arat si pare ca nu imi pasa, imi pasa. Ca pentru el e doar o imbratisare si un sarut, dar pentru mine e mult mai mult. Sunt lucruri ce imi raman in minte. Pentru ca asa suntem toate.. femei sau fete. Femeia e sinonim cu sensibilitatea, durerea, irationamentul... Toate suntem la fel desi unele din noi incearca sa para rele si greu de atins si isi ascund foarte bine sentimentele. Seara cand se pun in pat si raman singure, daca le-am putea vedea atunci, am realiza ca sunt exact ca noi. Exact ca noi cand avem ochi inlacrimati din cauza durerilor si suferintelor de peste zi. Suntem toate la fel si nu in felul in care baietii spun "toate sunt la fel". Intr-un fel in care simtim sentimentele mai accentuate si gesturile sunt mai importante pentru noi decat pentru baieti, un fel in care doare si doare tare cand cineva ne raneste. Dar traim intr-o lume ciudata. Nimeni nu exprima cu adevarat ce crede, ce simte, de frica sa nu fie judecat. Ei bine, eu spun acum cu adevarat ce simt, ce ma doare, la ce ma gandesc. Si sunteti mii de fete acolo, afara, care desi nu cititi ceea ce scriu ganditi exact la fel si simtiti exact la fel. Tu, cea care citesti, simti la fel ca mine. Si daca n-o faci chiar tu, sigur ai o prietena de care iti amintesc randurile mele. Ah.. femeile sunt ca niste fluturi. Atat de gingase si frumoase si firave, dar de fiecare data cand sunt atinse zboara repede de teama sa nu fie ranite. Nu mai lasa pe nimeni sa le admire adevarata frumusete si se ascund dupa flori, care le eclipseaza. Fluturii se aseaza pe maini linistite care nu-i ating brusc, care-i lasa sa se aseze lent, care-i inteleg si ii trateaza la fel de gingas precum sunt ei insisi. Exact asa sunt femeile, nu te simti? Nu stii ca este un baiat acolo care iti merita mai mult sau mai putin iubirea? Si poate te gandesti la el de cand ai inceput sa citesti... Daca nu te trateaza cum trebuie, nu te merita. Tu stii in adancul tau ca ai multe de oferit, ca ai o inima mare si stii si POTI sa iubesti, dar el nu stie si ghinionul lui ca nu vrea sa afle. Tu esti frumoasa, oricum ai fi. Esti desteapta si ai nevoie de cineva care sa se bucure de tine din plin, pentru ca viata e scurta, "fluturasule".