Iarta-ma.

   Si ne certam si urlam si strigam si ne izolam sufletele in colturi opuse ale incaperii si le mai si blocam acolo. Nu le lasam sa se apropie, sa se ierte, sa isi mangaie reciproc ranile ce le-a provocat orgoliul nostru jalnic care nu mai tine cont de nimic. Si tot atunci ne invaluim intr-o ceata deasa ce ne face sa spunem multe, prea multe, sa nu mai dam doi bani pe ce simte celalalt sau cat de tare il ranesc cuvintele noastre. Si mai rau e ca, toata ura asta care ne inghite treptat ne face sa uitam ca tot ce spunem doare, zgarie si mai rau decat atat, ne chiar place, le spunem in asa fel incat sa doara, urlam tot ce gandim.
    Ne hranim cu ura, cu singuratate, cu amaraciune si de ce?
    Imagineaza-ti un scenariu in care doi prieteni, doi iubiti, membrii ai familie, orice... se cearta. Si isi arunca vorbe care pana la urma nu au nici un sens. Dar un moment dat unul dintre ei se opreste si se gandeste "Ce naiba fac aici? Pe omul asta il iubesc, de ce il ranesc? De ce il fac sa planga?". Si apoi celalalt ramane crispat si priveste, oprindu-se din urlat, cum omul care acum cateva secunde urla, il ia in brate si ii sopteste: "Iarta-ma. Suntem niste prosti". Lasa in urma toate lucrurile ce le-a auzit sau pe care le-a spus si imbratiseaza la randul lui. Zambeste la randul lui. Apoi sufletele lor se apropie dinnou, se leaga din nou si ura dispare, n-a invins de data asta.
    De ar fi asa usor pentru fiecare dintre noi sa ne zdrobim orgoliul de pamant si sa situam iubirea cu o treapta mai sus decat il situam pe el, lumea asta, viata noastra intr-un cuvant, ar fi de 1000 de ori mai buna. Am fi mai fericiti, mai veseli, am realiza ca ce ne doare pe noi ii doare si pe altii. Ca nu te face pe tine mai bun faptul ca altul se simte mai rau. Ca nu te urca pe tine mai sus faptul ca altul se simte mai jos. De-am invata si poate "invata" nu e un cuvant potrivit. De am AVEA CURAJUL sa spunem "Iarta-ma", am face din jungla asta un loc mai bun de trait. Te-ai fi gandit ca ceva asa simplu poate sa refaca o zi distrusa? Ca un copil isi imbratiseaza mama dupa ce a spart o vaza scumpa cu o insemnatate morala pentru ea. Si nu ii pasa atat de mult de vaza aia cat ii pasa sa vada ca copilul ei tine la sentimentele sale, ca nu vrea sa o vada suferind. Sau ca un iubit sa isi sarute iubita dupa ce i-a zis ca nu-i convine sa umble cu prietenii ei. Si nu atat cuvantul in sine o face fericita ci faptul ca prin "Iarta-ma" isi cere defapt scuze pentru faptul ca e gelos, ca ii e frica sa nu o piarda, ca tine la ea si vrea sa o protejeze.
    Dar acum sa revenim la tine. Tie iti e greu? Iti e greu sa o zici din cand in cand? Stai o zi certata sau spui niste cuvinte din inima?
    Nu vreau sa fiu ipocrita, eu nu spun "Iarta-ma" prea des si fac o mare greseala. Tot ce am descris aici e ca sa ma conving si pe mine insami ca iubirea e mai importanta decat orgoliul. Ca sunt fericita daca cei din jurul meu sunt fericiti, ca imi doresc ca cei din jurul meu sa fie fericiti. Fa asta o singura data. Data viitoare. Data viitoare cand te certi cu cineva spune-i "Gata. Iarta'ma". Ia-l prin surprindere. O sa fie ceva unic.
    Iti promit.